Ce miros are moartea?

Nu-mi amintesc prea multe din ziua spânzurării mele. Nu cred că e din cauza fricii, căci nu mi-a fost nicio clipă frică de moarte, poate doar din cauza memoriei mele care niciodată nu m-a ajut

Aveam douăzeci și șapte de ani și fusesem condamnat la moarte. Nici nu mai conta pentru ce, o meritam și eram pregătit. Am deschis ochii și-am văzut ștreangul. Gros, rezistent, mirosind a frică de la toți ceilalți ce muriseră înaintea mea. Am zâmbit. Mi-am întors puțin capul spre stânga. Colonelul nu se mișca, nici 2-3 soldați, nici popa care îmi era bun prieten, cu toate că eu nu credeam în Dumnezeu; nici grămada de oameni care mă priveau înmărmuriți. Ce naiba i-o fi apucat. Nu dau spectacol în aer liber și nici măcar nu îi cunosc. Unora le place să vină doar ca să vadă cum mor oamenii cu ditamai ștreangul de gât.

Cred c-o să înceapă să plouă. Călăul s-a apropiat de mine și mi-a pus mâna pe umăr în semn de resemnare și încurajare. Cred că mai mult pentru liniștea lui sufletească, pentru că eu eram pregătit să mor. Aveam un zâmbet șters pe față. Mi-au adus un scaun jerpelit cu 3 picioare. Ca răsplată pentru câte am făcut pentru nenorocita asta de țară nici măcar un scaun cu patru picioare nu au fost în stare să-mi aducă.

M-am urcat pe scaun și îi priveam pe toți de sus. Îți dă un sentiment de superioritate. E bine să te simți superior în fața tuturor mai ales când știi că mai ai 5 minute. Pardon, mi-a stat ceasul, câte minute mai am, nu scutește-mă nu am nevoie de nicio ultimă dorință, ba da, vreau să mor mai repede. cred că mai sunt 2-3 minute. Rude care să jelească după mine n-aveam. Părinții-mi muriseră când eram mic. Soția mi-a murit acum 2 ani, zi de 7 iulie, zi în care am pierdut totul și m-am hotărât să plec pe frontul străin. Am iubit-o și o iubesc mai mult ca-n prima zi. De nedescris mai mult. De-atunci am un gol în mine care nu mai poate fi umplut. Am încercat. Cu tutun, alcool, femei, vânătoare, război, sete neastâmpărată de sânge și eroism. N-a mers. Acum vreau să-l umplu cu moarte. 

L-am auzit pe locotenent pronunțându-mi numele speriat și urlând cât putu de tare, după o mică pauză, CONDAMNAT. Am fost condamnat, într-o zi, dar nu la moarte, ci la viață. Unii m-au lăsat singur aici și mi-au zis să trăiesc cum știu eu mai bine a trăi printre oameni și tranșee. Nu mi-a părut rău c-am ales tranșeele în locul oamenilor. Călăul s-a apropiat de mine și a pus mâinile pe scaun. Inima începu să-mi bată cu putere. Nu îmi era frică, era bucuria venirii sfârșitului. Niciodată nu mi-au plăcut finalurile, dar acesta era al meu. Simțeam cum aerul din plămâni arde precum gazul metan. Aveam un nod în gât și mă durea când încercam să înghit. Eram calm. Neobișnuit de calm. Nici măcar un mușchi încordat, nici măcar vreo durere de oase sau o stare de tensiune care să se opună dracului ideii că O SĂ MOR. Toracele meu devenise acum o cavitate închisă în care bătăile inimii se loveau de pereți și ricoșau pe lângă.

Preotul avea lacrimi în ochi iar eu… Scaunul fu aruncat la 1 m mai departe iar gravitația mă trăgea în jos. Nu m-am zbătut nicio secundă. Simțeam cum bucata de sfoară smulgea viața din mine. Pulsul devenise tot mai accelerat și simțeam cum venele mele încep să pocnească. Auzeam voci dar nu le puteam distinge și ochii mei vedeau doar negru. Pentru o fracțiune de secundă mi s-a părut că o văd pe soția mea care îmi zâmbea fericită, dar erau doar halucinații. Trupul meu se bălăngănea atârnând în ștreang. Îmi simțeam sufletul rece, nu-mi mai auzeam pulsul iar creierul meu încă dădea comenzi fără să primească răspuns. Acum mi se făcuse frică. Frică să mă pierd și să nu mă regăsesc după trecerea în cealaltă lume despre care toți vorbesc atât de mult și nimeni nu a văzut-o până acum. Dar teama nu a ținut mult. Nu mai aveam control asupra vieții pe care tocmai o pierdusem sau mai bine zis, lăsasem să-mi fie șterpelită. Nu o meritam. N-am meritat-o niciodată. Am avut o soție pe care am iubit-o și o voi iubi chiar dacă mă spânzură nenorociții ăștia de o sută de ori.

Ce. Miroase iar a frânghie udă. Urâtă duhoare, chit că-i slabă. Poate ar fi trebuit să merg mai des pe la biserică, oare în Evanghelie scrie ce miros are moartea?

by alidrg.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: