Se7en devils [ Capitolul 1]

1V

Vineri, 10 Octombrie.

De două zile ploaia și  frigul nu mai  părăsesc orașul, deși pe vremea aceasta în Alaska așa merg treburile. Orașul parcă îi hipnotizat de o tăcere demonică. Ceața, ploaia, frigul – sunt probabil cuvintele perfecte care ar caracteriza acest ținut. Plouă foarte tare, oamenii care nu au treabă prin oraș prefera să stea acasă la cald și să evite răceala de afară. Picăturile se ciocănesc în geam, lăsând un sunet plăcut care te cheamă la un somn adânc.

E ultima lecție pe azi, elevii scriu un test.Will, ca profesor decide să nu piardă timpul  privindu-i, alege o carte și începe să citească. „Inima destăinuitoare” de  Edgar Allan Poe, știe nuvele aprope pe de rost, de altfel ca multe alte opere scrise de Poe. Începe cu fragmentul preferat, „ADEVĂRAT! Nervos, foarte, îngrozitor de nervos am fost şi sînt încă; însă de ce să susţii că aş fi nebun? Boala mi‑a ascuţit simţurile, nu mi le‑a distrus, nu mi le‑a tocit. Mai presus de toate, auzul îmi era ascuţit. Auzeam toate lucrurile din cer şi de pe pămînt. Auzeam multe lucruri din iad. Cum atunci să fiu nebun? Ascultă! Şi observă cît de normal, cît de calm îţi pot relata întreaga poveste.” Îi privește pe elevi, îi vede cum scriu și sunt inofensivi, dar sunt oare? Cîți dintre ei pot deveni monștri peste noapte? Privește cum picăturile se ciocnesc de geam și savurează acel sunet. În continuare plouă foarte tare.

Will e profesor de psihologie la Tennes University. Azi  elevilor le-a dat să scrie un test pe ultimele capitole. La sfârșitul testului, elevii trebuie să scrie un eseu cu tema „Creierul – singurul univers care încă nu a fost explorat”. Will, știe că creierul nu reprezintă cea ce noi credem că este, nu noi îl controlăm ci el pe noi. Vrem sau nu ăsta-i adevărul. Sună, lecția a luat sfârșit. Elevii se ridică din bănci, se apropie și îi dau testele. Mulți dintre ei își sună părinții sau prietenii ca să vină dupa ei, alții așteaptă să vină autocarul care să-i ducă acasă. Plouă și pare că nu o să se oprească degrabă. În clasă e liniște, nu e nimeni înafară de Will. Decide să controleze unele dintre lucrări, ca să mai treacă timpul. Acasă oricum nimeni nu-l așteaptă.

– Will, ăăă, dormeai? Am venit să verific dacă totul e bine, am vazut că este lumină în clasă și uite că am venit aici.
– Hey Kate, da, am adormit în timp ce verificam ceva pe aici. Mergem acasă, te conduc?
– Îhî, dacă poți.
Ploaia s-a oprit, în schimb a lăsat o ceața care a invadat tot orașul. Vizibilitatea este redusă. Merg încet, Kate nu trăiește departe de el, doar la cîteva străzi depărtare. La radio transmit cod galben, avertizîndui pe oameni să stea acasă și să evite drumurile. Mergând, brusc multe păsări îi asaltă mașina.
– De ce zboară așa de jos?
– Ceața probabil, nu știu.
Unul după unul, corbii lovesc mașina, lăsând pe parbriz zgârieturi. După ceva timp e liniște, corbii au plecat lăsîndu-i pe ei în ceață. Will accelerează că să ajungă mai repede acasă. După ceva timp ajunge la Kate, o lasă acasă și merge la el acasă.

A ajuns acasă. E obosit și stors de puteri, își ia o pastilă de dormit și se adâncește în somn. Sunetul televizorului l-a trezit.

– Sânge? De unde am sânge pe mâini?
Se duce la baie să-și spele mânile.
– KATE!? Ce cauți… ăăă. Ce?
Kate era întinsă jos pe podeaua din baie, era moartă, se vedea clar că nu mai respiră.

– Stai, dar nu am ucis-o eu, nu? Ce dracu, am lasat-o acasă, dupa am venit și am adormit, sau nu?

Sfârșitul primului capitol.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: